106 ani de la marea rascoala taraneasca din 1907

S-au împlinit 106 ani de la marea rascoală a țăranilor români din 1907, răscoală care a cuprins întreaga țară și care a fost reprimată de burghezie și moșierime, în frunte cu regele Carol I, cu o cruzime de neînchipuit.

Noua burghezie care conduce România de peste 23 de ani încearcă să o treacă sub tăcere, pentru că se teme de muncitorii și țăranii pe care-i exploatează zi de zi. A sosit timpul ca masele largi ale poporului să cunoască ce s-a întămplat atunci și să tragă învățămintele care se impun.

Cauza principală a răscoalei a fost exploatarea cruntă a țăranilor de către moșieri și de către noua burghezie care se ridică la sate, arendașii și chiaburii. Timp de secole țăranii români (alături de robii țigani) fuseseră exploatați de aristocrația feudală, adică de boieri și de mănăstiri. Situația a devenit și mai grea dupa 1600, când s-a interzis țăranilor să se mai mute de pe o moșie pe alta, și după 1830, când “Regulamentele Organice” din Moldova și Tara Românească, legi cu putere constituțională, aduse de ocupantul țarist rus,  impuneau țăranilor să muncească și mai mult pentru boieri.

În timpul ”domnitorului unirii”, Alexandru Ioan Cuza, s-a realizat o reformă agrară ce viza împărțirea de pământ țăranilor, astfel încât ei să devină din iobagi oameni liberi și proprietari. Dar reforma a întămpinat împotrivirea inverșunată a boierilor, care nu vroiau cu nici un chip să-și piardă privilegiile. Unul din boieri a mers până acolo încăt a cerut intervenția trupelor otomane! Din cauza acestei impotriviri inversunate reforma  s-a realizat în așa fel încat boierii și-au menținut puterea asupra țăranilor. Țăranii au fost improprietăriti, dar n-au primit cu toții loturi egale, ci aceia mai instăriti, cu mai multe vite de muncă, au primit mai mult decât cei mai săraci, cu vite puține. De asemenea, au existat și țărani care n-au primit nimic. Pe deasupra, pentru loturile primite țăranii trebuiau să plătească despăgubire boierului. Din această cauză, mulți țărani n-au putut să-și păstreze pământurile și au ajuns din nou în puterea boierilor. Așa se face că în jurul anului 1900, deci la peste 3 decenii de la reforma agrară, un milion de țărani stăpâneau MAI PUTIN pământ decât 4171 de mari moșieri. Din cei peste un milion de țărani proprietari, nu mai puțin de 800 000 erau țărani săraci, cu mai puțin de 5 hectare fiecare, aflați la mila cămătarilor și a băncilor. În plus, pe la 1907 existau circa 300 000 de proletari agricoli, oameni săraci lipiți pământului, fără nici un petec de pământ, care trebuiau să-și câstige pâinea muncind pentru cei instăriti.

Situația era agravată de faptul că mulți moșieri preferau să-și arendeze pământul unor burghezi(arendași) lipsiti de scrupule, care exploatau țărănimea după metoda capitalistă a maximizării profitului.

Politicienii și scriitorii antisemiti ai epocii, dorind sa creeze dezbinare in rândurile muncitorilor de la orașe, s-au grăbit să dea vina pe evrei, afirmând că țăranii suferă din cauza „arendașilor evrei”. Acesta insă era un mare neadevăr, intrucât nu toți evreii erau arendași, si nu toți arendașii erau evrei. În realitate numai 43% din arendași erau evrei, în timp ce 44% erau români. Iar pe lângă evreii bogați, ce trăiau din munca altora, existau și foarte multi evrei SARACI, care duceau o existență de mizerie la orașe și sate, fiind deci aliati firesti ai muncitorilor si țăranilor români.

Marxistii evrei ai vremii, in frunte cu Constantin Dobrogeanu-Gherea, părintele mișcării muncitorești de la noi, au ținut mereu partea țăranilor, apărându-i de abuzurile moșierilor și arendașilor, chiar si atunci când acei arendasi erau evrei „de-ai lor”. Marea rascoala din 1907 nu a fost deci o rascoală anti-semită, cum mai sustin unii si azi, ci o rascoala ANTI-MOSIEREASCA si ANTI-CAPITALISTA.

Răscoala a izbucnit în februarie 1907, în satul Flămânzi din județul Botoșani, pe o moșie arendată de frații Fischer. De aici răscoala s-a extins în satele din tot nordul Moldovei. Țăranii au luat cu asalt conacele boierilor si ale arendașilor iar grupuri de țărani au pătruns chiar în orașul Botoșani. Apoi revolta s-a extins spre sudul Moldovei, indeosebi in județele Roman, Bacău, Vaslui, Fălciu, iar dupa 10 martie a ajuns și in sudul țării, cuprinzând cu o deosebită furie județele Râmnicu Sărat, Buzău, Teleorman, Vâlcea, Olt, Dâmbovița, Prahova și o parte din Argeș. Mii de țărani au pătruns în orașul Râmnicu-Sărat, unde au manifestat pe strada principală, cerând pământ. În Teleorman o parte din soldați au trecut de partea țăranilor. În Olt doi proprietari transmiteau într-o telegramă că „focul se propagă cu o iuțeala neinchipuită” si că „trei sferturi din județ arde”.

Muncitorii de la orașe, care sufereau poate și mai mult decât țăranii din cauza patronilor de fabrici, și-au declarat solidaritatea cu țăranii. Manifestații de solidaritate a muncitorilor cu țăranii au avut loc la Pașcani, Buhuși, Galați și orașele miniere din sud-vestul județului Bacău.

Speriat, guvernul burghezo-mosieresc condus de liberali a trimis armata ca să înăbușe răscoala. Represiunea a fost cumplită. Trupele au tras în plin, iar în unele locuri s-a tras chiar cu tunul în țărani- de pildă la Galicea Mare (judetul Dolj), Băilesti, Vieru si Hodivoaia. Se apreciază că au murit mii de oameni. Presa burgheză a timpului a avansat cifra de 12 000 si chiar 13 000 de țărani uciși. Că aceste cifre sunt veridice o demonstrează faptul că regele Carol I insuși a trebuit să recunoască ca au fost omorâți „mai multe mii” de țărani.

Răscoala din 1907 a deschis drumul marilor lupte muncitorești de mai târziu ca: manifestația antirăzboinică de la Galați din 1916, greva tipografilor din Bucuresti din 13 decembrie 1918, greva generală din 1920, greva de la Lupeni din 1929, grevele ceferistilor si petrolistilor din 1933. Toate acestea au fost reprimate cu o cruzime ingrozitoare. Zeci si sute de muncitori au căzut secerați de gloanțe, dar valul revolutionar nu a putut fi oprit, si in cele din urma, dupa 1944, muncitorii si-au cucerit libertatea, sub conducerea PCR și pe care au pierdut-o în decembrie 1989 datorită trădătorilor din același PCR.

Iar acum, la 23 ani de la reinstaurarea capitalismului, burghezia s-a găsit sa vorbeasca de „crimele comunismului”.

Dar cine sunt acesti anticomunisti fervenți?

Ei sunt URMASII IDEOLOGICI ai celor care AU TRAS IN POPOR in 1907, in 1916, in 1918, in 1929, in 1933. Atunci s-a tras in popor si au fost omorati mii si mii de oameni numai ca sa fie impiedicată victoria revoluției socialiste. Acum se ”trage” din toate parțile în comuniști iar urmasii criminalilor de atunci vorbesc de “crimele” altora.

RUSINE, DOMNILOR ANTICOMUNISTI!

RUSINE ANTICOMUNISMULUI!