Eliberarea întregului teritoriu naţional s-a obţinut prin lupta eroică a peste 525.000 de militari angajaţi nemijlocit în luptă, între 23 august şi 25 octombrie 1944. Dintre aceştia, au fost ucişi sau răniţi circa 58.000. Pierderile provocate inamicului s-au ridicat la 89.934 militari, dintre care 76.275 prizonieri.
Data de 25 Octombrie constituie amintirea unei zile de împlinire naţională, ziua cînd armata română şi-a îndeplinit menirea firească. Devenită simbol al tuturor bătăliilor şi eroilor neamului românesc, ea a rămas întipărită în sufletele românilor ca zi în care ţara îşi sărbătoreşte Armata şi pe cei care au fost sau sînt în slujba ei.
Din 1830, anul înfiinţării armatei române moderne, pînă în 1951, în tradiţia românească nu a existat o zi dedicată exclusiv sărbătoririi acestei instituţii. Aflată în centrul atenţiei publice, mai ales după Războiul de Independenţă din 1877-1878, armata a participat anual la manifestările prilejuite de „Ziua Înălţării Domnului”, devenită, după Primul Război Mondial „Ziua Eroilor”, şi la cele din Ziua Naţională a Regatului Românei (10 Mai).
Sărbătorirea „zilei armatei” în țările lumii s-a instituit, în mod diferenţiat, de la o ţară la alta, după primul război mondial, cu scopul de a oferi societăţii civile posibilitatea evocării faptelor de arme sau evenimentelor hotărîtoare din viaţa fiecărei oştiri. De regulă, aceste zile au fost stabilite în corelaţie cu momente semnificative din istoria modernă şi contemporană. În general, armatele din Occident nu sărbătoresc o dată anume ca zi a armatei. În aceeaşi tradiţie se încadra şi armata română în perioada antebelică. Excepţie de la această regulă fac Franţa, care îşi serbează armata la data de 11 noiembrie (ziua armistiţiului din 11.11.1918 dintre aliaţi şi Germania) şi Italia, la 4 noiembrie (armistiţiul de la Villa Giusti din 04.11.1918).
În ţara noastră, pe data de 20 iulie 1951, Prezidiul Marii Adunări Naţionale a Republicii Populare Române a emis Decretul nr.125 în vederea declarării zilei de 2 octombrie, pentru prima oară, ca „Ziua Forţelor Armate ale R.P.R.”. Motivul acestei alegeri îl constituia faptul că, la 2 octombrie 1943, V.I.Stalin aprobase organizarea Diviziei „Tudor Vladimirescu” din prizonieri de război români, devenind, astfel, „sîmburele” viitoarei „Armate Populare” din România.
În anul 1959, prin Ordin al ministrului forţelor armate, Leontin Sălăjan, s-a revenit la tradiţiile unităţilor şi marilor unităţi cărora li s-a permis să-şi sărbătorească sau să comemoreze principalele momente din toată perioada existenţei lor. Ideea după care întreaga armată română îşi avea „sîmburele” în Divizia „Tudor Vladimirescu” devenea astfel de domeniul trecutului, iar în anul următor prin Decretul nr. 381 din 01.10.1959, Ziua Forţelor Armate a fost mutată pe data de 25 Octombrie. Acest fapt, la vremea respectivă, a reprezentat un act de curaj din partea autorităților române. Motivul principal al deciziei de schimbare a Zilei Armatei trebuie căutat în faptele de arme ale Armatei Române şi în rezultatul acestora: reîntregirea graniţei de Vest a României şi anularea, de facto, a prevederilor Dictatului de la Viena. Acesta a fost singurul obiectiv strategic naţional, realizat efectiv de Armata Română pe cîmpul de luptă, recunoscut juridic în art. 2 al Tratatului de pace dintre România şi Puterile Aliate şi Asociate, încheiat la 10 februarie 1947.
Recunoaşterea importanţei zilei de 25 octombrie 1944 pentru istoria Armatei Române şi istoria naţională, în ansamblul ei, este pusă în evidenţă şi de faptul că autorităţile timpului (comuniste) şi-au asumat chiar riscul unor speculaţii nefavorabile lor, care puteau asocia faptele de arme cu ziua regelui Mihai, născut tot într-o zi de 25 octombrie, sau cu forma de guvernămînt existentă înainte de 30 decembrie 1947. Ele au ţinut cont, în mod obiectiv, de prevalenţa caracterului naţional al instituirii acestei zile şi nu de cel ideologic.
Deci, 25 Octombrie 1944, semnifică data eliberării totale a nord-vestului Transilvaniei de sub ocupaţie şi administraţie străine. Chiar dacă acest teritoriu a fost preluat iniţial de administraţia sovietică, fiind retrocedat României pe 9 martie 1945 (la cîteva zile după instalarea Guvernului Groza, pe 06.03.1945, a fost una din condiţiile cerute efectiv de dr. Petru Groza pentru acceptarea funcţiei de şef al acestuia), în ziua de 25 octombrie 1944 Armata Română a trăit un moment înălţător, prin atingerea hotarului firesc al patriei sale. La momentul respectiv comandantul Armatei a 4-a, generalul Gheorghe Avramescu, adresîndu-se militarilor din subordinea sa, consemna în Ordinul de Zi nr. 104 din 25.10.1944, următoarele: „La chemarea ţării pentru dezrobirea Ardealului rupt prin Dictatul de la Viena aţi răspuns cu însufleţire şi credinţă în izbînda poporului nostru, tineri şi bătrîni aţi pornit spre hotarele sfinte ale patriei şi cu piepturile voastre aţi făcut zăgaz neînfricat duşmanului care voia să ajungă la Carpaţi (…). Zdrobit de focul năpraznic al artileriei şi de necontenitele voastre atacuri, inamicul a fost izgonit din Ardealul scump (…), eliberînd astfel ultima palmă de pămînt sfînt al ţării”.
Cele consemnate mai sus pun în evidenţă faptul că Ziua Armatei este legată efectiv şi afectiv de Transilvania, leagănul genezei şi evoluţiei istorice a poporului nostru, de obiectivele şi sentimentele Armatei Române, care au vizat întotdeauna îndeplinirea idealurilor naţionale: unitate, independenţă, suveranitate, integritate teritorială. Este meritul Armatei Române că după evenimentele din decembrie 1989, cu toate presiunile exercitate, nu a acceptat să renunţe la ziua de 25 octombrie ca zi a sa, doar pentru faptul că a fost instituită de comunişti, aşa cum, din păcate, s-a întîmplat în alte domenii: industrie, agricultură, învăţămînt, sănătate, asigurări sociale etc.
Regimul comunist nu numai că a instituit Ziua armatei în această zi deosebită din istoria sa, mai mult, a construit şi un complex memorial monumental la Carei; este vorba de „Complexul monumental ridicat în memoria eroilor din cel de-al doilea război mondial”. Acesta a fost construit într-o piaţă frumoasă din localitate şi este creaţia sculptorului român (de origine etnică maghiară) Vida Gheza şi a arhitectului Anton Dîmboianu. Se numără printre cele mai impunătoare şi reprezentative monumente ridicate pe teritoriul ţării noastre întru slava eroilor români care şi-au jertfit viaţa în luptele pentru alungarea horthyştilor unguri de pe teritoriul Patriei. A fost dezvelit în anul 1964, cu prilejul împlinirii a două decenii de la alungarea trupelor duşmane de pe ultima brazdă de pămînt românesc. Realizat din piatră albă, complexul se compune din cîteva elemente sculpturale şi arhitecturale distincte, armonios legate între ele, şi anume: un cap de ţăran, care degajă demnitate şi statornicie; o poartă cu încrustaţii inspirate din crestăturile ceardacurilor maramureşene; o femeie sădind o floare; chipul unui ostaş, cu trăsături aspre, impresionant prin masivitatea sa; un obelisc care aminteşte de turlele bisericilor maramureşene. Complexul are următoarele dimensiuni: 18 x 5 x 12 m. Referindu-se la creaţia sa monumentală, sculptorul Vida Gheza spunea într-un interviu: „Lucrarea are mai multe elemente simbolice, începînd cu acel cap de ţăran care există la capătul complexului, simbolizînd răscoalele ţărăneşti care au fost pe aceste meleaguri. Urmează poarta jertfelor care s-au dat pentru eliberarea patriei. Ţăranca, ce împlîntă o floare, simbolizează viaţa nouă care începe. Urmează soldatul eliberator, care sub forma în care e reprezentat ilustrează un ostaş demn de menirea lui, participant activ la eliberarea Patriei. Ca punct culminant al acestui monument, am înălţat obeliscul sau flacăra veşnică, un obelisc ce seamănă cu turlele bisericilor de lemn din Maramureş”. Pe obelisc este săpat următorul text: „Glorie ostaşilor armatei române căzuţi în luptele pentru eliberarea patriei”.
Petre Ignat