Însemnǎtatea actului revoluţionar de la 23 august 1944
Comitetul de Reorganizare a Partidului Comunist Român aduce omagiul său tuturor celor care au contribuit și au făcut posibil actul revoluţionar de la 23 august 1944, moment fundamental în istoria României și crucial în desfășurarea celui de-al II-lea Război mondial, făcându-și datoria cu cinste faţǎ de poporul lor şi faţǎ de popoarele din întreaga lume care au suportat ororile acestuia.
Ziua de 23 August va rǎmâne în calendarul clasei muncitoare şi a tuturor forţelor progresiste din țara noastră drept una din cele mai luminoase zile, prilej de sǎrbǎtoare pentru toţi cei care muncesc în aceastǎ ţarǎ, indiferent de naţionalitatea lor. Este ziua fǎrǎ de care, poate, nu ar fi fost posibilǎ cea mai rodnică perioadǎ din istoria acestei ţǎri, perioada socialistǎ, când oamenii muncii, pânǎ atunci exploataţi, au devenit stǎpâni pe destinul lor, pe viaţa lor, pe munca lor, instaurând un nou tip de societate, fǎrǎ exploatatori şi exploataţi, societatea socialistǎ.