În fiecare an, de mai mult de un secol, muncitorii din diferite părţi ale lumii, de toate rasele şi naţionalităţile sărbătoresc 1 Mai ca o zi a muncii dar și o zi de luptă pentru muncă, baza susținerii existeței și fericirii omului . 1 Mai reprezintă și un simbol al eliberării de sub jugul exploatării şi opresiunii capitaliste și împotriva tuturor formelor de sclavie modernă: economică, politică, socială și mediatică, care încalcă drepturile fundamentale ale oamenilor muncii la egalitate şi justiţie.
Muncitorii şi exploataţii din întreaga lume au continuat și continuă să se uite la ziua de 1 Mai ca un prilej pentru o determinare reînnoită de a continua marşul internaţionalist spre socialism, pentru mai multe drepturi politice, economice și sociale pentru cei care muncesc și în primul rând pentru cei săraci.
De peste doi ani lumea întreagă este influenţată de criza financiară devastatoare şi colapsul economic al societăților bazate pe Capital, criză ce își are originea în Statele Unite ale Americii, etalon al sistemului capitalist-imperialist . Această criză a afectat toate ţările într-o măsură mai mare sau mai mică în funcţie de măsura în care fiecare țară a integrat economia sa în economia mondială capitalistă, economie ce are la bază Capitalul financiar. Acest Capital(banii) concordă cu economia reală, este de mai multe ori mai mare decât aceasta.
Instituţiile financiare gigantice- bănci, asigurări, companiile ipotecare, şi marile afaceri corporatiste au dat faliment şi s-au prăbuşit datorită speculațiilor . Prin manipularea capitalurilor financiare s-au câștigat imense averi fără o producție materială reală și utilă marii părți a populației globului. Fenomenul de „profituri fără producţie” a devenit regula în multe economii capitaliste dezvoltate. Crizele au scos și scot în evidență punctele slabe ale sistemului capitalist impunând schimbarea sa cu un nou sistem social care s-a dovedit mai bun pentru cei mulți, pentru echilibrul din mediul social și natural, sistemul socialist, un sistem care are la bază ordinea, planificarea, grija egală pentru toți membrii societății, afirmarea fără restricții materiale a tuturor membrilor colectivității, o repartizare justă a sarcinilor și beneficiilor între membrii societății.
Pentru ţările în curs de dezvoltare precum România, noua politică ”postcomunistă”, de reintegrare în sistemul de valori capitaliste speculative: liberalizare, privatizare şi globalizare reprezintă un eșec istoric și trebuie schimbată
Liberalizarea a însemnat în primul rând: libertatea de exprimare absolută care a dus la raspândirea pornografiei și a exprimărilor vulgare ce a dus la rândul său la degradarea limbajului cotidian mai ales în rândul tinerilor și în al doilea rând libertatea de manifestare în spațiul public care, pe lângă unele rezultate pozitive a adus cu ea mult mai multe aspecte negative, degenerative, în relațiile sociale: lipsa de respect față de autoritatea publică, părintească, a șefilor, a educatorilor(profesorilor), a legilor și normelor de conviețuire socială.
Privatizarea -un cuvânt care nu se regăsește în dicționare, a însemnat destructurarea economiei românești creată cu imense eforturi și sacrificii de oamenii muncii din România, conduși de comuniști, în peste patru decenii, o economie unitară bazată pe o industrie complexă și la nivelul tehnicii celei mai avansate la nivel internațional dar și pe o agricultură dezvoltată și înalt productivă, o economie aflată în anul 1989 în proprietatea exclusiv românească dar transferată astăzi, în cea mai mare parte, străinilor, reducând astfel , corespunzător, suveranitatea națională în acest domeniu.
Globalizarea prezentată ca o fatalitate a realității de astăzi, invocată de marile puteri economice capitalist-imperialiste pentru a-și putea spori dominația economică asupra țărilor foste socialiste din estul Europei dar și a celorlalte state în curs de dezvoltare și sărace, globalizare ce trebuie, în concepția lor, să ducă la desființarea tuturor piedicilor care ar putea atenua dorința lor expansionistă nelimitată, piedici determinate de existența de granițe și deci interese naționale specifice. Globalizarea este invocată de imperialiști doar atunci când îi favorizează pe ei, iar atunci când aceasta afecteză interesele lor naționale, nu pregetă să ia măsuri restrictive radicale pe multiple planuri inclusiv drepturile omului, iar cazul Cubei socialiste care este supusă blocadei de peste cinci decenii pentru că dorește să fie o țară liberă față de marea putere capitalist imperialistă SUA, este notoriu.
Pentru oamenii muncii din România ziua de 1 Mai trebuie să fie o zi a redeșteptării conștiinței de clasă și de națiune liberă, că izbăvirea ei va veni odată cu exprimarea voinței pentru un nou început în toate aspectele vieții sociale, a unui nou proiect de societate, societatea socialistă de secol XXI iar realizarea în practică a acestui proiect să se realizeze în cea mai mare măsură prin forțe proprii, a cetățenilor României.
De ziua sa, Partidul Comunist Român-Comitetul de Reorganizare, transmite salutul său tuturor oamenilor muncii români, proletariatului din întreaga lume și își exprimă solidaritatea cu împlinirea dezideratului său fundamental, ”eliminarea exploatării omului de către om”. Acest deziderat se va împlini atunci când Capitalul îi va aparține omului ca și comunitate și nu ca individ.
Clasa muncitoare numai prin lupta sa comună se va dezrobi, având ca avangardă Partidul Comunist , având în vedere că toate celelalte forţe au trădat-o şi o trădează în fiecare zi.
Jos Capitalismul!
Trăiască Socialismul!
Președinte
Petre Ignatencu